Bucov

Bucov este o comună situată în judeţului Prahova, pe DN 1B, la o distanţă de 6 km nord-est de municipiul Ploieşti.

Localitatea Bucov este situatǎ la limita dintre dealurile subcarpatice și zona de silvostepă, pe malul stâng al râului Teleajen, în dreptul Municipiului Ploiești.

Din punct de vedere hidrologic, Bucovul este străbătut de trei ape curgătoare: Teleajenul, Iazul Morilor și Bucovelul.

Limite:

Se învecineazǎ cu Ploiești la sud-vest (de care o leagǎ o șosea naționalǎ – cca. 5 km), cu comuna Plopu la nord-est, cucomuna Valea Călugărească la sud-est și cu Berceni la sud.

Etimologie:

Denumirea localitǎții se trage de la pǎdurile de fag existente în trecut pe aceste meleaguri, „bucov” în limba slavǎ însemnând „fǎget”.

Cum ajung:

Legătura cu municipiul Ploieşti, municipiul reşedinţă de judeţ al judeţului Prahova se face prin DN 1 B (Ploieşti-Mizil-Buzău).

Istorie:

În Bucov a existat o așezarea tracică (epoca bronzului), dacică (epoca Latene) și străromânească (sec V–VII d.Hr.) pe amplasamentul fostei Ferme 11 Chițorani, semnalarea unei prezenţe umane continue încă din epoca bronzului constituie un argument important pentru atestarea continuității viețuirii pe Valea Orlei.

De asemenea, descoperirile arheologice din punctele Rotari, Ghespari și Tioca, aflate între lunca Teleajenului și pârâul Bucovel au stabilit că cele trei așezări își încep existența în sec al VIII-lea și durează până spre sfârșitul veacului al X-lea, conținând “numeroase elemente de o pregnantă tradiție autohtonă daco-romană, care, în ciuda contactelor cu alte populații, s-au păstrat de-a lungul veacurilor, constituind baza culturii materiale vechi romanești” (M. Comsa, Cultura materială).

Prima mențiune documentară a așezării datează de pe la 1431, când Dan al II-lea scrie tuturor târgurilor și vămilor țării că a reînnoit privilegiul comercial dat de Mircea cel Bătrân braşovenilor.

Prima atestare sigură a Bucovului medieval datează spre sfarșitul secolului al XV-lea. În 1473, pe 16 septembrie, un boier este pomenit ca având legătură cu Bucovul. Acesta este primul document ce atestă, sigur, Bucovul medieval în anul de grație 1473.

Populaţia:

Comuna are o populaţie de 10.500 locuitori (coform recensămândtului din 2002) aceasta este distribuită în cele 5 sate ale localităţii: BighilinBucovChițorani, Pleașa şi Valea Orlei.

În Bucov, majoritatea populației este de etnie română (95,11%), în comună existând şi o importantă minoritate romă (4.76%).

Din punct de vedere confesional, marea majoritate a populaţiei este de religie ortodoxă (96.44%), în comună există şi o mică comunitate adventistă de ziua a şaptea reprezentând 2.06% din totalul populaţiei.

Turism:

În cadrul comunei Bucov puteţi avea acces la următoarele obiective turistice:

  • Parcul Bucov “Constantin Stere”;
  • Gradina Zoologică
  • Casa memorială “Constantin Stere”